„Androchelul” satul care ar fi dispărut în mod misterios

0 1.762

Te-ai prăpădit mumă, ca Androchelul!” este o vorbă ştiută astăzi numai de bătrânii Alţânei/Alzen, jud. Sibiu. În ea stă o veche legendă din sec. al XV-lea, pe când Androchel/Underten ar fi fost un sat săsesc, la intersecţia graniţelor dintre Nocrich, Alţâna şi Chirpăr. Se pare că în tumultul Evului Mediu, satul ar fi dispărut în mod misterios, parcă înghițit de pământ. Întâmplarea a dat multă apă la moară imaginației, în folclor circulând explicații din cele mai năstrușnice. Prozaicul, credințele populare, conviețuirea și conflictele oamenilor din împrejurimi, toate se împletesc în mai multe versiuni ale poveștii straniului loc.  

Localitatea este menționată într-un vechi document local, iar vestigiile găsite în zona (oase, cărămizi, fragmente de ceramică și diverse obiecte casnice) sunt păstrate acum la Muzeul de Istorie din Sibiu. Se spune că satul a dispărut, adică s-a scufundat în mod misterios, acum vreo 500 de ani. Curios este că numele săsesc, Underten, poate fi tradus tocmai ca satul „de sub pământ”.
Se pare că Androchelul este menţionat într-un singur document, păstrat din secolul al XVIII-lea. Emilia Banciu, profesoară de istorie a școlii din Alţâna, a studiat istoria localităţii dispărute, descoperind un mandat gubernial care atestă faptul că în anul 1789, se împarte terenul Androchelului între cele trei comune din apropiere. Sătenii din Nocrich au cerut mai mult pământ atunci, pretinzând că Androchelul mai fusese împărţit o dată în 1543. Resursele documentare, reale, s-ar opri aici. Nu și cele folclorice.
Cum a fost posibil ca un sat să intre în pământ la propriu? Printre localnici circulă mai multe legende, care trec în fantastic soarta presupusei localități.
O legendă săsească spune că satul de pe Gruiul Bumbului, cum este cunoscut dealul din apropiere, a fost ars pe la 1500 de către turci și tătari, iar localnicii care au scăpat au murit ulterior de ciumă. Dar asta tot nu explică dispariția totală a satului de pe fața pământului, nici vestigiile care continuă să fie găsite în adâncimile din zonă. Apoi, pe la 1700, un porcar şi-ar fi scăpat animalele pe locul satului. Tot scormonind pământul, o scroafă norocoasă a dat peste o comoară. Animalul a săpat în pământ şi s-a adăpostit într-un clopot imens, pentru a făta, povesteşte Rosemarie Müller din Alţâna. Chemaţi de porcar, sătenii au dezgropat clopotul în întregime şi l-au urcat în biserica săsească din Alţâna. Clopotul din Androchel a devenit ulterior subiect de ceartă între localnici, ţăranii din Nocrich şi sibieni. Se povestește că nocrihenii ar fi tras chiar cu armele de pe deal ca să îl sfărâme. Au reuşit numai să îl lovească pe-o parte. Şi sibienii erau invidioşi pe clopotul din Alţâna, pe care au venit în repetate rânduri să-l ceară. În final, clopotul ar fi fost dus la topit, la începutul celui de-al II-lea Război Mondial, pentru ca din el să se facă muniţie.
O altă variantă  pomenește un crud măcel, petrecut în noaptea de Înviere. Se spune că în aceste părți, sașii și românii nu se prea aveau la inimă, ba populația română a ajuns să fie decimată de către sași. Ultimii doi feciori români ar fi plecat din Androchel, promițând răzbunare. S-au întors cu oaste românească exact în noaptea de Înviere și ar fi dat foc tuturor gospodăriilor din sat, locul mistuindu-se complet în flăcări. Se mai spune că din văpaie au scăpat doar trei fete, cele care ar fi întemeiat localitățile vecine de astăzi, Nocrich, Chirpăr și Alțâna. Ne aflăm pe teritoriul fabulației, pentru că dacă ar fi să ne uităm la documentele istorice, data târzie a întemeierii nu se susține.
Tot de un măcel în noaptea de Înviere pomenește Cronica Alțânei, apărută în 1998. Aici, realizatorul monografiei, acum decedat, relatează povestea unei răzbunări de frate. Pe la 1500, un tânăr localnic ar fi fost ucis de săteni, iar fratele acestuia a jurat răzbunare. Scenariul este în continuare similar cu cel relatat de legenda anterioară.
În zonă circulă și povești despre anumite familii care și-ar fi clădit case din pietrele și fostele fundații ale satului. Soarta lor este întotdeauna nefericită, fiind loviți de blestemul Androchelului, precum o anume familie Vanga, ai cărei membri se sinucid sau părăsesc localitatea bântuiți de nălucile Androchelului.
În 1986, s-au organizat cercetări arheologice în zonă, conduse de arheologul sibian Thomas Nagler şi Martin Rill. Rezultatele nu au fost notabile. S-au găsit doar fragmente mici de obiecte, nici urmă de dovadă că acolo ar fi existat cândva o așezare. Pe unele obiecte s-ar fi găsit semne de ardere secundară, ce ar putea proveni în urma unui incendiu, însă descoperirile sunt prea sărace pentru a se putea concluziona că acolo ar fi existat într-adevăr o localitate. În final, lucrările au fost sistate după doi ani, din lipsă de fonduri.
Astăzi există păreri împărțite privitoare la acele săpături: unii localnici spun că nu au fost făcute temeinic, că nu s-a căutat în profunzime, deși se știe că acolo stă îngropată o adevărată comoară. Alții spun că se caută acul în carul cu fân, că așa e dat satului să nu fie găsit niciodată, că cei care îl caută își pierd mințile și cad sub un groaznic blestem. Și astfel intrăm din nou pe tărâmul superstițiilor și legendelor populare…

Sursa: povestisasesti.com

Comentarii

comments

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns