Stiri Si Informatii

Braconaj piscicol – barcă pneumatică, plasă monofilament și 5 kg păstrăv.

0 531

Joi,16 octombrie, polițiștii Compartimentului Delicte Silvice și Braconaj Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune specifică în zona Barajului Negoveanu – Gâtul Berbecului, ocazie cu care, în jurul orei 12,10, a fost depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Alba, aflat la volanul unui autoturism cu care transporta o barcă pneumatică, o plasă monofilament și cantitatea de aproximativ 5 kg păstrăv.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada 14 – 16 octombrie, bărbatul a desfășurat acte de braconaj piscicol constând în deținere și utilizare plase monofilament, respectiv deținere și transport de pește fără documente legale de proveniență. Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare conform art. 64 literele h și k din O.U.G. nr. 23 / 2008.

De asemenea, cantitatea de pește a fost confiscată și predată în vederea valorificării, iar barca pneumatică și plasa monofilament au fost ridicate în vederea confiscării și introducerii în Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ Sibiu.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Ordine Publică.

Comentarii

comments

Lasă un răspuns