Stiri Si Informatii

Două eleve din Sibiu au fost bătute cu biciul la școală de tatăl unei colege

0 1.486

Două eleve din clasa a 8-a de la Școala din Ighișu Nou, județul Sibiu, au fost bătute, joi, cu biciul, de tatăl unei colege, care a intrat în sala de curs după ce fiica sa i-a povestit că a fost jignită de una dintre fete.

„Un bărbat in vârstă de 39 de ani a pătruns într-o sală de clasă a școlii generale din localitatea Ighișu Nou unde, cu un bici, a lovit 2 adolescente, surori în vârstă de 14 și 16 ani, agresiunea petrecându-se pe fondul unui conflict mai vechi între familia bărbatului și cea a fetelor.
Politistii le-au transportat pe cele două tinere la spital în vederea acordarii de îngrijiri medicale. La unitatea medicală s-a constatat ca rănile sunt superficiale, motiv pentru care nu au necesitat internarea.
De asemenea, în baza sesizarii din oficiu, s-a intocmit un dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, față de agresor fiind aplicată masura reținerii de 24 de ore pe baza de ordonanță.
Investigațiile continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medias, urmând a fi stabilite toate circumstanțele care au dus la producerea acestui incident.
Toti cei implicati sunt localnici”, a declarat  purtătorul de cuvânt IPJ Sibiu, Elena Welter.

Cadrele didactice au sunat imediat la Poliție, iar după ce au fost vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere a fost identificat  bărbatul, acesta fiind reținut și cercetat pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Inițial, o fată de clasa a cincea s-a certat cu o elevă din clasa a opta. Le-a liniștit profesorul de geografie, care era de serviciu, le-a spus să meargă la ore. Cea din clasa a cincea a sărit gardul, s-a dus acasă și i-a povestit tatălui că o elevă dintr-a opta a jignit-o. Acesta a luat un bici și a venit la școală, a așteptat să vină mașina de la salubritate, pentru că nu putea intra în școală dupa începerea programului, și în acest fel a ajuns în sala de clasă.  Aici a bruscat-o pe profesoara de matematică și a lovit cu biciul două fete, respectiv pe cea cu care fiica sa a avut conflictul și pe sora acesteia”, a declarat Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dinca

 

Comentarii

comments

Lasă un răspuns