Jurnaliștii sibieni, agresați de susținătorii lui Pomohaci

„Fă ce zice popa, nu ce face popa” este un vechi proverb din popor

0 2.348

Viața este o junglă, iar oamenii sunt unelte ușor de manevrat. Lucrez de puțin timp în presă, dar până astăzi nu am fost îmbrâncită și lovită la niciun eveniment la care am participat. Dar a venit ziua de 19.09.2017 când un grup de vreo 200 de persoane, așa- ziși susținători ai fostului preot Cristian Pomohaci, ne-au călcat la propriu în picioare. M-am simțit umilită și de ce? Când am decis să studiez jurnalismul, știam că este o meserie grea și prost plătită, dar nu m-am gândit nicio clipă că ar trebui să îmi fie rușine pentru că sunt jurnalist.

Cel mai mult m-a deranjat reacția oamenilor care ne bruscau, ne împingeau și ne loveau. Mă uitam la unii bătrânei prezenți astăzi la judecata lui Pomohaci și mă întrebam cum de au reușit să străbată kilometrii pentru a-l susține. Și, când gândurile îmi fugeau de la un bătrânel la altul, văd cum omul pe care îl compătimeam îmi împinge și lovește colegii. Un domn bine, care spune că lucrează contabil, ne spune mai în glumă mai în serios că nu merităm respect pentru că a fi jurnalist nu este o meserie respectabilă. What the fuck! Dar ce o fi? Înveți trei ani de zile, mergi pe teren prin ploaie sau prin vânt, soare, ninsoare…stai ore-n șir să aștepți un om pentru ați răspunde la o întrebare și…cineva pe stradă îți spune că ești un neica nimeni care vrea doar să împrăștie cu noroi în oameni nevinovați. O altă bătrânică revoltată ne spune să ne fie rușine că luăm zeci de euro pentru a-i păta imaginea lui Pomohaci.

Dar trecând peste umilianța verbală, pe lângă vorbele care au trecut pe lângă urechile noastre. Știți cum e vorba ceea? Îmi intră pe o ureche și-mi iese pe cealaltă. Dar nu pot trece cu vederea cum enoriașii care timp de două- trei oare au stat în biserică și s-au rugat pentru nevinovăția lui, în momentul în care acesta este în mulțime, noi presa suntem împinși și dați la o parte. Câteva colege din presă au fost lovite, alteia i s-a smuls telefonul din mână.

M-am trezit cu noaptea-n cap pentru a afla mai multe detalii despre apelul făcut de Pomohaci la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului și am stat câteva ore în ploaie pentru a-l vedea pe acesta trecând prin mulțime ca un titirez. Iar poziția Mitropoliei Ardealului am citi-o pin intermediul unui comunicat de presă aruncat în treacăt pe site-ul Mitropoliei.

În ropote de aplauze și-a făcut ieșirea triumfală fostul preot, dar tratând cu sfială jurnaliștii care au stat în ploaie de la ora 9 dimineața până la ora 13, sperând să spună ceva. Ne-am întrebat cu toții de ce poliția locală care stătea cuminte într-un colțișor al străzii nu este deranjată de faptul că mașina cu care a venit Pomohaci la Mitropolie cu numărul CJ – 77 – DUH era parcată pe loc interzis, pe zonă haşurată. Botul mașinii era bagăt până în poarta clădirii unde a fost judecat fostul preot, iar una dintre roțile mașini era pusă pe trotuar. Cu vreo 15 minute înainte să iasă reprezentantul Domnului, puhoiul de oameni, de parcă toţi au primit aceeaşi comandă, au plecat din curtea Mitropoliei şi s-au îndreptat spre clădirea de birouri, unde se desfăşura judecata. Din cauza maşinii care bloca oricum jumătate de trotuar, s-a creat o ambuscadă. Strada şi trotuarul au fost blocate. Unul dintre jandarmi a făcut apel la calm. „Vă rugăm să vă întoarceţi în curtea bisericii. Nu aveţi ce să faceţi aici. Şedinţa mai durează”, le-a spus. Și totuși, credeți că acei enoriași au vrut să-l vadă pe Pomohaci? Nu, au încercat să împiedice jurnaliştii să se apropie de acesta.

La Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, până marţi seara, nu s-a înregistrat nicio plângere, iar o anchetă pentru loviri se face, potrivit legii, doar la plângerea prealabilă a victimei. De asemenea, reprezentanţii jandarmeriei organizează o anchetă, pentru identificarea celor care, în mulţime, au împărţit pumni şi au lovit ziarişti. Cristian Pomohaci este acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale. El a fost exclus din biserică, în urma unei decizii a Consistoriului Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, decizia fiind executorie. Cu toate acestea, Cristian Pomohaci a venit, marţi, la Mitropolia Ardealului, îmbrăcat în haine ce păreau a fi preoţeşti.

Pomohaci a solicitat în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Astfel, judecarea acestuia s-a reprogramat pentru 5 octombrie.

Foto: Răzvan Negru

Comentarii

comments

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns