Omul de televiziune Elise Stan despre Festivalul „Lucreția Ciobanu”

Elise Stan este considerată un om de televiziune fără de care Arhiva de Aur a TVR – ului ar fi mai săracă. Oamenii cu care producătorul emisiunii „O dată-n viață” a colaborat până în acest moment o consideră omul rațional, care nu se plânge niciodată, indiferent de situație. Spune despre sine că îi place să fie un om organizat, și astfel, își planifică totul din timp, nelăsând ceva la voia întâmplării. Iar, în cadrul Festivalului – Concurs „Lucreția Ciobanu”, a avut  rolul de președinte al juriului.

Reporter: Cum vi s-a părut cea de-a doua ediție a Festivalului „Lucreția Ciobanu”, în comparație cu prima ediție?

Elise Stan: Cea de-a doua ediție a acestui festival este cu certitudine un câștig, deoarece organizatorii și, în special, Silvia Macrea, în calitatea sa de director al festivalului, dar și de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Sibiu a gândit și a realizat un eveniment cultural notabil. Și, întotdeauna Silvia Macrea își gândește cu minuției evenimentele, fiind atentă la cele mai mici detalii. Datorită exigenței sale realizează întotdeauana evenimente de nota 10.

Rep.: Există vreo diferență între concurenții care au participat în acest an și cei care au participat în anii trecuți?

E.S.: În acest an s-au înscris foarte mulți concurenți, dar totuși foarte buni. Motiv pentru care, juriul a trebuit să evalueze cu maximă atenție și responsabilitate pentru ierarhizarea din punct de vedere valoric pe tinerii interpreți. Nu a fost ușor, nici simplu, deoarece se observă că este o generație de interpreți de muzică populară foarte bună. Tineri extrem de valoroși, care știu să prețuiască și să respecte atât cântecul popular, cât și portul tradițional. Ducânduse vestea că este un festival foarte bun, anul acesta au venit 68 de concurenți dintre care cu greu am reușit să rămânem doar la 25 și dacă ar fi fost posibil noi a fi lăsat în concurs mult mai mulți. Iar pe podium au urcat 14 dintre aceștia, care au reușit să obțină note maxime. Astfel încât, ierarhizaea valorică a fost una foarte corectă.

Rep.: Deși, este prea devreme să vă întreb despre noutățile următoarei ediții, v-ați gândit la vreo schimbare ?

E.S.: Mă gândeam că poate, la anul vor exista trei zile de concurs, astfel încât să existe posibilitatea ca la finalul jurizării, juriul să poată avea o întâlnire cu concurenții și să le spună fiecăruia în parte ce a greșit pentru a știi ce să corecteze pe viitor. Eu cred că acest lucru este de dorit, tocmai ca tinerii să nu plece nelămuriți.

Rep.: Puteți să-i promovați pe acești tineri, să-i faceți cunoscuți publicului iubitor de muzică populară?

E.S.: Eu fac acest lucru de foarte mulți ani de zile. Și mă mândresc cu câteva nume care au ajuns să fie astăzi vedete în muzica populară românească.  Aș putea da multe exemple Ionuț Fulea, Cristian Pomovaci, Mariana Deac, Mariana Ionescu Căpitănescu, Andreea Voica, Niculina Stoican, Cornelia și Lupu Rednic, Viorica Macovei și mulți alții. Văzând că sunt foarte mulți tineri talentați, am gândit un eveniment cultural special pentru ei, lucrând cu tinerii pentru tineri. Este despre vorba festivalul „Cu drag de Dragobete”, ajungând la ediția cu numărul XVII. De asemnea, au fost chemați să participe la diverse emisiuni și festivaluri, printre care și Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”. Și așa am ajuns a face un obicei în a promova tinerele talente. Iar laureații celei de-a doua ediții a Festivalului „Lucreția Ciobanu”, cu certitudine îi veți mai vedea la emisiunile noastre de la TVR.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns