fbpx
Stiri Si Informatii

Aproximativ 5 milioane de lei, investiția în reabilitarea Secției O.R.L

0 386

Luna iulie aduce o nouă veste bună pacienţilor şi cadrelor medicale ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Lucrările de renovare, extindere şi modernizare completă a Pavilionul Secției Clinice O.R.L, unul dintre cele mai vechi imobile ale spitalul, datând din anul 1904, au fost finalizate. Valoarea totală a lucrărilor este de circa 5 milioane de lei și mai bine de jumătate din această sumă a fost alocată achiziției de aparatură modernă.

„Beneficiarii proiectului sunt în mare parte sibienii. Chiar dacă avem în lucru proiectul noului Spital Județean din Sibiu, nu vom face niciun rabat din a asigura servicii medicale și în sediul acestui spital județean. Prin urmare, investițiile vor continua până la momentul în care ne vom muta într-un sediu nou.”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Pacienții au fost internați și tratați în cadrul pavilionului renovat, începând cu 11 iulie. Lucrările au constat în refacerea completă a pardoselilor, tencuielilor şi a zugrăvelilor, recompartimentarea saloanelor şi dotarea acestora cu grup sanitar, rampe oxigen și sistem de chemare a personalului medical, refacerea completă a instalaţiilor sanitare și electrice, înlocuirea completă a tâmplăriei interioare și exterioare, aplicarea de covoare PVC agreate sanitar şi extinderea spaţiilor pentru cabinete şi pentru sălile de tratament prin mansardarea podului existent.

Otorinolaringologia (O.R.L.) este în momentul de față o disciplina medico-chirurgicală complexă, care se ocupa de diagnosticul, tratamentul si prevenirea maladiilor nasului, sinusurilor, gâtului si urechii. Așadar, o patologie complexă și des întâlnită, care necesită examinări speciale și dotări specifice. De aceea, ne bucurăm că finalizarea renovării și modernizării secției ne asigură condiții mult superioare pentru diagnosticarea, spitalizarea și tratamentul pacienților. Grație acestor investiţii s-a realizat cea mai importantă reabilitare a clădirii secţiei O.R.L. care va ridica standardele activității noastre, în folosul întregii comunități și țin să mulțumesc pentru acest fapt Consiliului Judeţean Sibiu şi Direcţiunii Spitalului Clinic Judeţean”, ne spune Mihaela Chialda, medicul șef al secției clinice O.R.L.

În ciuda investițiilor, nu sunt suficienți angajați. În prezent pentru operații de rutină se cheamă anestezist din alte secții, iar intervențiile grave se fac în continuare în blocul chirurgical principal al spitalului.

„Probabil că intervențiile mici se vor face de săptămâna viitoare. În momentul de față trebuie să ne asigurăm anestezistul și este o mare problemă cu anestezia. Nu se găsesc anesteziști, fiind o criză în întreaga țară, la fel ca și în cazul medicilor de urgență. Soluția este să aducem un medic de la blocul operator să lucreze și aici, râmânând ca principalele intervenții să aibă loc tot în cadrul blocului operator din spital. În perioada următoare vom scoate la concurs cinci posturi de anestezist și asistente.” a declarat Cornel Benchea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În semestrul I al anului curent au fost tratați 464 de pacienți în regim de spitalizare continuă și 138 în regim de spitalizare de zi.

Comentarii

comments

Lasă un răspuns