Stiri Si Informatii

Președintele țării, gest de bun simț pe pârtia de schii din Munții Șureanu

0 3.453

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost sâmbătă la schi, în Munţii Şureanu, în judeţul Alba, zonă numită şi „Elveţia României”. Șeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aștepta la rând, pentru a urca cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Șureanu, unde altitudinea maximă depășește 2.000 de metri.

Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu judeţele Vâlcea şi Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din opt pârtii care însumează 11 kilometri. În prezent, şase sunt funcţionale.

Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Aici există asistenţă Salvamont, şcoală de schi şi snowboard, centre de închiriere, restaurante şi câteva unităţi de cazare. În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei.

Accesul spre Domeniul Şureanu se face pe DN67C -Transalpina, pe traseul Sebeş-Şugag-Lacul Oaşa, apoi pe un drum de pământ, prin Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului. Drumul până la Domeniul schiabil Şureanu traversează zone mirifice, cum ar fi Valea Frumoasei, cea care l-a inspirat şi pe Mihail Sadoveanu în scrierile sale. Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeş – Şugag – lacul Oaşa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704).

Foto: Mediafax

Comentarii

comments

Lasă un răspuns