Stiri Si Informatii

Tramvaiul Sibiu-Rășinari revine pe șine, luna aceasta

0 1.500

Încă din 2011 tramvaiul Sibiu-Rășinari circula numai în regim turistic, în majoritatea cazurilor pentru spectacolele Teatrului Național ”Radu Stanca”.  Tramvaiul cumpărat de primăria Rășinari în toamna lui 2017 urmează să fie pus în funcțiune luna aceasta. Momentan, tramvaiul va funcționa doar în weekend-uri sau în timpul săptămânii la cerere. Prețul unui bilet dus-întors este de 4 lei/copil și 8 lei/adult. Acesta a fost achiziționat din Austria cu 6.000 de Euro, este second hand, dar  în stare bună. 

„În această lună vrem să îi facem inaugurarea. Totul este funcțional la el, iar linia este în regulă. Ne dorim ca trei curse să fie făcute sâmbăta și duminica, astfel încât călătorii să ajungă la Grădina Zoologică, Muzeul Astra, dar și o plimbare prin Rășinari. Vom discuta cu actorii Teatrului Național Radu Stanca să repună în scenă cele două spectacole, pe care le-au realizat și în vechiul Tranvai. Costurile au fost destul de mari cu aducerea lui în țară, deoarece este mult mai mare decât tranvaiurile obișnuite și a trebuit stabilit un transport agabaritic pe măsură.”, a precizat Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari.

Ultima oprire a Tramvaiul din Rășinari a fost acum cinci ani. Atunci actorii sibieni au pus în scenă cele două spectacole „Un tramvai numit Popescu” și „Ispita Cioran”. Cea de-a doua piesă jucată în tramvai a fost „Ispita Cioran”, o autobiografie poetică după viața și opera lui Emil Cioran. Itinerariul începea de la intrarea principală în Muzeul în Aer Liber. Premiera a avut loc pe 14 mai 2011.

„Va trebui să facem o întâlnire ca să vedem cum adaptăm spectacolele. Plecarea deobicei, era de Cimitir, iar am din câte am înțeles va fi de la Grădina Zoologică. Pe traseu erau câteva opriri la fiecare dintre cele două spectacole. Vom face repetiții. Probabil cea mai realistă dată și în funcțiee de cum va dfi vremea este pe la mijlocul lunii februarie. Dacă va fi foarte frig, probabil că  vom amâna spetacolele până la începutul lunii martie. Dar există voință comună. Actorii sunt foarte încântați că se poate relua această avedntură care a avut și are un succes cu totul și cu totul extraordinar. A fost de fapt, prima aventură de acest dedl din România. De asemenea, vom încerca să venim și cu alte propuneri de spectacole.”, a spus Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu.

Sibienii sunt nostalgici şi îşi aduc aminte cu bucurie de plimbările cu tranvaiul. Din păcate, copiii şi tinerii din ziua de astăzi nu mai au ocazia să trăiască această experienţă decât dacă participă la astfel de evenimente. Care este părerea sibienilor despre repunerea în funcţiune a tranvaiului aflăm în continuare.

„Am circulat cu tanvaiul în urmă cu 20 de ani. Mă bucur și felicit ideea primarului din Rășinari. Este o idee extraordinară. Tinerii noștri ar trebui să își cunoască trecutul. Eu îmi aduc aminte cu mare bucurie de plimbările pe care le făceam în vacanțe cu tranvaiul la Rășinari. Voi merge și cu nepoții mei când acest mijloc de transport va fi pus în refuncțiune.”, ne-a mărturisit Vasile.

Tranvaiul are două capete, vatmanul schimbându-se de la un capăt la celălalt.

Foto: Răzvan Negru

Comentarii

comments

Lasă un răspuns