Cisternă cu gaz butan răsturnată la Scoreiu. DN1 blocat, locuitori evacuați

Intervenție de urgență a pompierilor pe DN1, în localitatea Scoreiu, după ce o autocisternă care transporta gaz butan s-a răsturnat în afara părții carosabile. Autoritățile au stabilit un perimetru de siguranță de 800 de metri, iar locuitorii din zonă sunt evacuați preventiv.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu intervine de urgență, luni, pe DN1, în localitatea Scoreiu, unde o autocisternă care transporta gaz butan s-a răsturnat în afara părții carosabile.

La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. Potrivit primelor informații, au fost constatate scăpări ușoare de gaze.

Pentru prevenirea unor incidente, autoritățile au stabilit un perimetru de siguranță de aproximativ 800 de metri, iar locuitorii aflați în această zonă sunt evacuați preventiv.

La această oră, traficul rutier este blocat pe DN1, la kilometrul 271, în zona localității Scoreiu, pentru a permite intervenția autospecialelor în condiții de siguranță.

Conform IPJ Sibiu, până în prezent nu au fost înregistrate victime. Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile echipajelor aflate la fața locului și să evite zona până la finalizarea intervenției.

Comentariile sunt închise.