Ziua Mondială a Pneumoniei este celebrată anualîn data de 12 noiembrie, scopul acestui eveniment fiind de încurajare a factorilor implicați în eforturile de a reduce povara globală a pneumoniei, o boală prevenibilă, dar care poate fi fatală.
PUBLICITATE
Tema pentru Ziua Mondială a Pneumoniei din 2024 este „Să câștigăm lupta împotriva pneumoniei”.Categoriile cele mai vulnerabile în fața pneumoniei sunt copiii mici (cu vârsta sub 5 ani), vârstnicii, precum și persoanele cu sistem imunitar slăbit sau cu boli cronice, acestea fiind cele mai expuse riscului.Vaccinurile, o igienă adecvată, ce implică spălarea frecventă a mâinilor, aerul curat și evitarea zonelor aglomerate, precum și o dietă sănătoasă pot ajuta la prevenirea pneumoniei.
„Încurajăm populația să se prezinte la medic pentru diagnosticarea precoce a pneumoniei și instituirea la timp a tratamentului. Consider că îndeosebi categoriile cele mai expuse riscului – persoanele în vârstă, copiii mici și bolnavii cronici – trebuie să fie conștientizați în permanență despre pericolul pneumoniei, pentru a recunoaște această boală încă de la primele simptome. Semnele de alarmă în evoluția unei pneumonii sunt: febra persistentă, peste 3 zile, astenia intensă, expectorația cu striuri de sânge, scăderea tensiunii arteriale sau creșterea ei (când era controlată prin medicație), impun prezentarea de urgență la medic, astfel încât să poată fi prevenită apariția complicațiilor și evoluția nefavorabilă. Așadar, educarea și informarea publicului pot contribui la salvarea vieții semenilor noștri vulnerabili în fața pneumoniei”, susține dr. Danciu Lavinia, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
PUBLICITATE
Pneumonia este o boală respiratorie acută care afectează plămânii și este cauzată de agenți infecțioși. Gripa, virusul sincițial respirator și bacteriile pneumococice sunt unele dintre cauzele frecvente ale pneumoniei, iar aceasta poate fi determinată de microorganisme precum bacterii, viruși și fungi.
Printre simptomele cele mai frecvente ale pneumoniei se numără febra, frisoanele, tusea cu producere de spută, durerea toracică, transpirațiile excesive, dificultățile de respirație (dispnee), starea de oboseală și scăderea apetitului.
Pneumonia este o boală infecțioasă care reprezintă una dintre principalele cauze de deces la copii. Anual, la nivel mondial, se înregistrează peste 500.000 de decese în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani, dintre care aproape 150.000 sunt în cazul nou-născuților.
PUBLICITATE
Prevenția pneumoniei se realizează printr-o serie de măsuri, printre care se numără izolarea cazurilor diagnosticate și tratamentul adecvat al acestora, pentru a limita răspândirea infecției în populație (deoarece pneumonia este o boală contagioasă ce se transmite prin respirație, tuse și strănut). De asemenea, vaccinarea este o metodă importantă de prevenire, atât prin vaccinurile incluse în schema națională de vaccinare (cum ar fi DTP, ROR, antipneumococic etc.), cât și prin vaccinuri opționale (de exemplu, vaccinul antigripal, vaccinul pentru virusul sincițial respirator în cazul prematurilor etc.). Alte măsuri de prevenire includ creșterea imunității prin alăptarea sugarului cel puțin până la 6 luni, o alimentație corespunzătoare, bogată în fructe și legume, și respectarea unui program adecvat de somn. De asemenea, tratamentele corecte ale bolilor pulmonare cronice, cum ar fi tratamentul astmului, joacă un rol important în prevenirea pneumoniei, afirmă dr. Iulia Simina, medic specialist pneumolog și pediatru.
La Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, numărul pacienților internați cu diagnosticul de pneumonie de la începutul anului și până în prezent a fost de 2480 de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 75% din totalul internărilor în spitalizare continuă. În aceeași perioadă, în regim de spitalizare de zi au fost internate alte 1173 de persoane. De asemenea, în ambulatoriul de specialitate al spitalului au fost consultați 1855 de pacienți cu pneumonie.





Comentariile sunt închise.