1,7 milioane de euro acordați de Consiliul Județean Sibiu companiilor aeriene care operează pe Aeroportul Internațional Sibiu

Comisia Europeană a aprobat 1,7 milioane de euro valoarea schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității operatorilor aerieni la Aeroportul Internațional Sibiu în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19. Suma alocată va fi susținută din bugetul Consiliului Județean Sibiu, care a întreprins constant eforturi încă de la începutul pandemiei împreună cu conducerea executivă a aeroportului sibian, pentru a găsi soluții viabile care să contribuie la susținerea activității aeroportului, grav afectat în această perioada.


Cei 1,7 milioane de euro vor fi gestionați de Consiliul Județean Sibiu, sumele urmând a fi acordate până la data de 30 iunie 2021, în mod public și transparent companiilor aeriene care operează zboruri spre și de pe aeroport. Această măsură reprezintă un real sprijin acordat de Uniunea Europeană companiilor care în contextul crizei sanitare și economice generate de epidemia COVID -19 au nevoie de lichiditate pentru a putea face față efectelor negative.

Stimularea relansării traficului aerian de pe Aeroportul Internațional Sibiu, precum și recuperarea traficului aerian este o componentă esențială pentru redresarea economică și viabilitatea structurală a aeroportului și a întregii economii a județului Sibiu și chiar a Regiunii Centru.

Reamintim pe această cale, faptul că prin HOTĂRÂREA NR. 197 din 24 septembrie 2020 s-a aprobat demararea procedurilor legale privind elaborarea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității operatorilor aerieni în contextul crizei economice generate de epidemia de COVID-19 și s-a mandatat Aeroportul Internațional Sibiu R.A. să elaboreze schema de ajutor de stat pentru susținerea activității operatorilor aerieni în contextul crizei economice generate de epidemia de COVID-19.

“Efortul nostru constant de a căuta soluții și finanțări care să contribuie la combaterea efectelor negative înregistrate de Aeroportul Internațional Sibiu se materializează acum prin schema de ajutor aprobat de Uniunea Europeană. Sunt mulțumită de acest rezultat deoarece Aeroportul Internațional Sibiu este o instituție fanion care a contribuit în mod semnificativ nu doar la dezvoltarea regiunii, ci și la realizarea unor obiective mai largi ale județului Sibiu.”Daniela CÎMPEAN, Președinta Consiliului Județean Sibiu

“Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să creeze perspectivele unei relansări în ceea ce privește traficul aerian pe aeroportul sibian în anul 2021. Schema de ajutor de stat ce urmează a fi implementată de Consiliul Județean Sibiu va fi accesibilă în mod transparent tuturor companiilor aeriene interesate care își încep sau își reiau operațiunile pe aeroportul sibian.”Marius Ioan GÎRDEA

Comentariile sunt închise.