40 de elevi înscriși la cursurile de schi și snowboarding oferite gratuit de Primăria Gura Râului
Primăria Comunei Gura Râului, în parteneriat cu Arena Platoș, oferă elevilor din clasele V–VIII oportunitatea de a participa la cursuri gratuite de schi și snowboarding la Păltiniș. Programul are scopul de a stimula performanța școlară și implicarea tinerilor în activități extrașcolare.
Până în prezent, 40 de elevi s-au înscris, iar reprezentanții Primăriei au transmis că toți vor putea participa la cursuri. „Ne bucurăm să vedem cât de implicați și serioși ați fost! Adeverințele, scrisorile și documentele trimise arată cât de mult vă doriți să participați. Vă felicităm pentru responsabilitate și entuziasm: suntem mândri de voi!”, au declarat aceștia.
Elevii vor fi contactați în perioada următoare pentru detalii organizatorice, iar Primăria subliniază că intenționează să implice tinerii și în alte activități ale comunității, considerându-i viitorii adulți responsabili ai comunei.

Comentariile sunt închise.