Doi bărbați din municipiul Sibiu, în vârstă de 20, respectiv 32 de ani, au fost reținuți de polițiștii sibieni în data de 18 iunie, fiind cercetați penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 17 iunie, în jurul orei 21:30, atunci când tânărul de 20 de ani ar fi pătruns fără drept în locuința bărbatului de 32 de ani și l-ar fi agresat fizic, lovindu-l cu pumnii în zona feței. În replică, gazda l-ar fi atacat pe tânăr cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i, la rândul său, leziuni.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au întocmit un dosar penal și, în urma probelor administrate, au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore. Urmează ca aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea stabilirii unor măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Comentariile sunt închise.