În perioada 18-20 iulie 2025, Muzeul ASTRA din Sibiu a fost gazda celei de-a zecea ediții a evenimentului ASTRA Multicultural, care a atras un număr impresionant de 6.320 de vizitatori.
Evenimentul a reunit peste 350 de participanți – meșteri populari, artiști, muzicanți, dansatori și bucătari – reprezentând comunități etnice diverse, precum cea romă și cea maghiară, dar și administratori ai Punctelor Gastronomice Locale din întreaga țară.
Printre momentele-cheie ale ediției din acest an s-au numărat:
Lansarea oficială a canalului „Delta lui Ivan”, un nou punct de atracție pe lacul din Dumbrava Sibiului;
Conferința „Punctele Gastronomice Locale – Custozi de tradiții creative”, dedicată dezvoltării rețelei PGL din România și evaluării rolului acestora în conservarea și promovarea patrimoniului culinar tradițional.

Comentariile sunt închise.