Primăria Turnu Roșu, în alertă privind prezența urșilor: măsuri clare pentru protejarea locuitorilor

Primăria comunei Turnu Roșu tratează cu maximă seriozitate orice semnal referitor la prezența urșilor în apropierea gospodăriilor și acționează prompt în colaborare cu autoritățile competente.

Pentru gestionarea eficientă a situațiilor apărute, procedura stabilită este clară:

  • În intravilan, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze imediat 112 în cazul în care observă un urs. Este considerată o urgență.

  • În extravilan, trebuie transmisă o sesizare scrisă către Primărie.

  • Dacă au fost înregistrate pagube materiale (precum atacuri asupra animalelor domestice sau stupilor), se depune o cerere de constatare și evaluare a pagubelor, iar Primăria va întocmi dosarul de despăgubire conform prevederilor legale.

Ulterior, cazurile sunt transmise către Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS), care poate interveni prin monitorizare, alungare sau alte măsuri reglementate.

În ultimele două luni, Primăria Turnu Roșu a contactat săptămânal Administratorul fondului de vânătoare pentru semnalarea prezenței urșilor și inițierea acțiunilor de alungare. De asemenea, au fost transmise în mod constant adrese către Garda Forestieră, Jandarmerie, AVPS, Agenția pentru Protecția Mediului și alte instituții, imediat ce s-au primit sesizări privind prezența animalelor sălbatice.

Autoritățile locale subliniază că fiecare caz este tratat cu prioritate și în conformitate cu legea, punând accent pe siguranța locuitorilor, protejarea bunurilor și o conviețuire responsabilă cu fauna sălbatică.

Comentariile sunt închise.