Ruxandra Cibu Deaconu (USR Sibiu): „David Popovici în finala de la Singapore – o generație de campioni care merită respectul nostru”
Senatoarea USR de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a transmis un mesaj de susținere pentru înotătorul David Popovici, calificat în finala probei de 200 m liber la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore.
„După un început promițător în serii și un rezultat solid în semifinale, campionul olimpic en titre s-a calificat fără emoții în finala de marți, 29 iulie”, a transmis senatoarea, menționând că evenimentul va fi transmis în direct de TVR Sport, de la ora 14:02 (ora României).
Ruxandra Cibu Deaconu i-a felicitat și pe ceilalți sportivi români prezenți la competiție. Constantin Popovici, care a cucerit medalia de bronz la sărituri de la mare înălțime (27 m), alături de Cătălin Preda, Alexandru Avasiloae și Denis Popescu, au fost lăudați pentru performanțele lor, obținute „în ciuda lipsei de infrastructură din România”.
„Antrenați în condiții modeste, dar cu sufletul la maxim, acești sportivi sunt adevărați ambasadori ai tricolorului. Mult succes, campionilor noștri! Sunteți mândria unei generații!”, a mai transmis senatoarea USR.

Comentariile sunt închise.