Primarul din Cisnădie, Mircea Orlățan: „După urgia de la Cisnădioara, suntem în teren, lucrăm, sprijinim oamenii”
Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, a transmis un mesaj ferm pe pagina sa de Facebook, în care a prezentat eforturile autorităților locale pentru gestionarea efectelor viiturii care a lovit localitatea Cisnădioara.
„După urgia de la Cisnădioara se lucrează din greu pentru restabilirea situației. Încă și astăzi am scos apa din subsoluri, am curățat curți de nămol, am îndepărtat aluviunile de pe drumuri și am început decolmatarea albiei râului”, a declarat edilul.
Primarul a precizat că echipa formată din el, viceprimarul și administratorul public a fost prezentă permanent în teren, coordonând acțiunile de intervenție și mobilizând resursele necesare pentru sprijinirea populației afectate. „Am vorbit cu oamenii, i-am încurajat și, uneori, le-am șters o lacrimă de pe față”, a adăugat Orlățan.
Acesta a mulțumit public echipelor implicate în intervenții: SVSU Cisnădie, Ocolul Silvic Valea Sadului, Apele Române, precum și firmelor Elis, Gospodărie Orășenească Cisnădie, SOMA și Electrica SA.
Totodată, primarul a criticat în termeni duri atitudinea unor consilieri locali AUR, acuzându-i că nu s-au implicat deloc în gestionarea crizei și că lansează afirmații neadevărate privind lipsa de acțiune a administrației locale. „Domnilor de la AUR, coborâți cu picioarele pe pământ, chiar în noroi dacă trebuie, pentru cetățenii care v-au ales consilieri locali”, a transmis edilul.
Lucrările de refacere a zonei afectate continuă în ritm susținut.




Comentariile sunt închise.