Miercuri, 31 iulie, de la ora 18:00, Biserica Fortificată din Alma Vii va găzdui un recital special susținut de flautiștii Matei Ioachimescu și Horațiu Roman, alături de studenții Academiei ICon Arts. Evenimentul va fi urmat de o experiență culinară autentică la punctul gastronomic local Belalma Rural. Manifestarea face parte dintr-o serie de acțiuni culturale cofinanțate de Ministerul Culturii și Consiliul Județean Sibiu, promovând patrimoniul și arta în spații istorice din zona rurală. Participarea la concert este gratuită, dar se face pe bază de înscriere la adresa: rezervari.ucimr@gmail.com.
MATEI IOACHIMESCU

Matei Ioachimescu, flautist român de renume, susține o activitate concertistică impresionantă și este recunoscut pentru interpretările sale din repertoriul baroc, modern, precum și pentru recitalurile cross-over.
Absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș în care s-a stabilit, Matei Ioachimescu este laureat al numeroase distincții și burse.
Colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa și susține concerte în săli de prestigiu.
Albumul său de debut, realizat împreună cu pianista Cătălina Butcaru și intitulat Lumière, este considerat de criticii de specialitate un produs de referință pentru combinația celor două instrumente.
În calitate de solist, Matei Ioachimescu interpretează atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, alături de orchestre filarmonice din țară și din străinătate.
Este cunoscut pentru turneele naționale și europene, precum Legends, Romanian Rhapsody, ICONS, Electric, inSuflu și La Vida Loca – un proiect cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a culminat în 2019 cu lansarea albumului cu același nume la casa de discuri ViennArt.
Pentru activitatea sa intensă și calitatea deosebită a proiectelor, i-a fost acordat titlul de Ambasador al Integrării în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei.
De asemenea, este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshopuri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.
Din anul 2020, Matei Ioachimescu predă flautul la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.
HORAȚIU ROMAN

Horațiu Roman este membru permanent al orchestrei Badische Staatskapelle și predă flaut piccolo la Hochschule für Musik Stuttgart și la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara.
Este laureat al mai multor competiții internaționale, iar în cariera sa de muzician de orchestră a colaborat cu orchestre renumite, precum Neue Philharmonie Westfalen sau Orchestra de Stat din Hesse, Darmstadt.
Horațiu Roman a studiat flautul cu Enrico Cannata (Timișoara) și Dirk Peppel (Köln).

Comentariile sunt închise.