Spectacol aniversar de excepție în Piața Mare din Sibiu: Adrian Neamțu – 50 de ani de viață și muzică, celebrat în cadrul festivalului „Cântecele Munților”

Piața Mare din Sibiu găzduiește în această seară, de la ora 20:00, un eveniment deosebit dedicat maestrului taragotului Adrian Neamțu, care sărbătorește 50 de ani de viață și carieră muzicală. Spectacolul aniversar se desfășoară în cadrul prestigiosului festival „Cântecele Munților” 2025 și promite o seară memorabilă pentru iubitorii muzicii tradiționale și ai spectacolului live.

Pe scenă vor urca Junii Sibiului, alături de o pleiadă de invitați de marcă, într-o producție artistică de amploare, care îmbină tradiția cu modernitatea. Printre artiștii care vor celebra aniversarea lui Adrian Neamțu se numără:
Gheorghe Zamfir, maestrul naiului
Zoli Toth Project, cu un concept sonor inovator
DJ Jason, aducând un plus de energie modernă
Robert Târnăveanu, Mariana Anghel, Alina Bîcă, Ioana & Sînziana Ștefan, precum și cunoscuți taragotiști – Dorin Filip, Gică Damian, Adrian Lucaci, Remus Novac, Cristian Totpati, Dumitru Dobrican și Răzvan Neamțu.

Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor, iar conducerea muzicală este asigurată de Cristian Obrejan și Radu Dinescu.
Evenimentul poartă amprenta artistică a Silviei Macrea, manager și coregraf al Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, secondată de asistenta coregrafă Alesea Sas.

Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, prin CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiu.

Publicul este invitat să participe în număr cât mai mare la această seară dedicată muzicii, tradiției și unui om care a dus taragotul românesc pe culmile artei. Intrarea este liberă.

Comentariile sunt închise.