Foto – Elevii clasei de canto popular ai Luminiței Dejan au împletit frumusețea artei cu parfumul tuberozelor
Pe „Tărâmul Tuberozelor” din pitorescul sat Hoghilag, cunoscut pentru farmecul săsesc și parfumul său îmbietor, a avut loc ieri un moment artistic deosebit.
Elevii clasei de canto popular din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, coordonați de prof. Luminița Maria Dejan, împreună cu Ana Duda, Luca Duda și Rareș Chele, au adus emoție, bucurie și culoare prin cântec și poezie, pregătind cu suflet acest moment special pentru a-l primi pe părintele prof. Constantin Necula.
Reprezentanții școlii au transmis că „activitatea noastră înseamnă nu doar educație artistică, ci și formare umană, cultivând creativitatea, respectul și sensibilitatea copiilor noștri”.
Aceștia au adresat felicitări micilor artiști și au mulțumit tuturor celor care sprijină pașii lor „spre o frumoasă carieră pe scena vieții”.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu și al comunității din Hoghilag.

Comentariile sunt închise.