ACoR, întâlnire de lucru cu Ministerul Mediului pe teme esențiale pentru comunele din România

Pe 18 august, o delegație a Asociației Comunelor din România (ACoR), condusă de președintele Emil Drăghici și din care a făcut parte și Valentin Ivan, vicepreședinte ACoR, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Ministerului Mediului, în prezența ministrului Diana Buzoianu.

Temele discutate au vizat probleme majore pentru comunitățile locale: gestionarea atacurilor urșilor asupra gospodăriilor, managementul deșeurilor, implementarea proiectelor de investiții prin PNRR (împăduriri, platforme de gunoi, CAV-uri), măsuri de conservare în fondul forestier, zone de protecție strictă, amenajamente silvice și procedurile de avizare de mediu.

Rezoluții asumate:

  • Intervenții rapide în cazurile de atac ale urșilor – ACoR solicită simplificarea legislației și eliminarea procedurilor neoperaționale, cu prioritatea clară: protejarea oamenilor.

  • Investiții prin PNRR – se impune o analiză a maturității proiectelor; bugetele pentru împăduriri și CAV-uri vor fi reduse, iar unele proiecte insuficient avansate vor fi suspendate sau reziliate.

  • Fondul forestier – lipsa fondurilor efective pentru măsurile T1 și T2, deși acestea sunt prevăzute în buget.

  • Managementul deșeurilor – se va constitui un grup de lucru pentru soluții la problemele din sistemul de gestiune.

  • Avizele de mediu – se urmărește optimizarea și aplicarea unor practici unitare la nivel național.

Comentariile sunt închise.