Tichetul de Energie – sprijin guvernamental pentru plata facturilor la curent. Informații utile pentru locuitorii din Șura Mare
Începând cu luna august 2025, Guvernul României a introdus Tichetul de Energie, un program de sprijin destinat persoanelor și familiilor cu venituri reduse, pentru a ușura plata facturilor la energie electrică.
Primarul comunei Șura Mare, Ionuț Maier, a transmis cetățenilor toate informațiile esențiale privind acest sprijin, subliniind importanța accesării lui de către cei eligibili.
Ce oferă Tichetul de Energie?
Valoarea sprijinului: 50 lei/lună
Perioada de utilizare: august 2025 – 31 martie 2026
Mod de utilizare: Plata facturilor se face la oficiile poștale, pe baza facturii și a actului de identitate.
Nu se acordă numerar și nu se virează în conturi bancare.
Cine poate beneficia:
Persoanele singure cu venit net lunar mai mic sau egal cu 1.940 lei
Familiile cu venit net lunar/membru mai mic sau egal cu 1.784 lei
Beneficiarii venitului minim de incluziune – aceștia sunt înscriși automat în program, fără a mai depune cerere
Alte informații importante:
Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum
Tichetul nu poate fi înstrăinat
Pentru lunile iulie și august 2025, cererile se pot depune până la data de 27 septembrie 2025
Cum se depune cererea:
Online, pe platforma: epids.mmuncii.ro
Fizic, începând cu 28 august 2025, la:
Primăria de domiciliu
Oficiile poștale (pentru persoanele fără acces la internet)
Asistență și informații suplimentare:
Call-center național: 021.93.09
E-mail: sprijinenergie@mmanpis.ro
Primăria Șura Mare încurajează toți cetățenii eligibili să aplice în timp util, pentru a beneficia de acest sprijin și a evita întârzierile în decontarea sumelor.

Comentariile sunt închise.