Deputatul PSD Bogdan Trif, alături de comunitățile din Laslea, Mălâncrav, Florești, Hoghilag și Dumbrăveni în prima zi de școală și de Sfânta Maria
Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, a participat luni la deschiderea noului an școlar în mai multe localități din județ, într-o zi cu dublă semnificație: începutul anului educațional și sărbătoarea Sfintei Maria. Parlamentarul a vizitat unități de învățământ din Laslea, Mălâncrav, Florești, Hoghilag și Dumbrăveni, unde s-a întâlnit cu elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai autorităților locale.
„A fost o zi plină de emoții și energie pozitivă. Am vizitat trei școli și două grădinițe în comuna Laslea și satele aparținătoare, iar apoi am ajuns la Dumbrăveni și Hoghilag. M-am bucurat să văd entuziasmul copiilor și devotamentul profesorilor”, a declarat Bogdan Trif.
În cadrul vizitelor, alături de inspectorul școlar general Marius Novac, subprefectul județului Sibiu Florian Giubega și consilierul județean Pavel Bichiceanu, deputatul PSD a subliniat importanța investițiilor în educație, inclusiv a fondurilor europene atrase de administrațiile locale conduse de primari social-democrați.
La Hoghilag, delegația a inspectat lucrările de modernizare a unei unități de învățământ, care va deveni una dintre cele mai moderne din județ, cu dotări smart, sală de sport și teren sintetic. Trif a lăudat eforturile primarilor Ioan Onea (Laslea), Emil Dârloșan (Dumbrăveni) și Nicolae Lazăr (Hoghilag), afirmând că „se vede clar amprenta primarilor PSD în fiecare proiect finalizat”.
„
Este încurajator să vedem școli moderne, cu table electronice, mobilier nou și echipamente performante. Educația trebuie să rămână o prioritate”, a mai spus deputatul.
Inspectorul general Marius Novac a adăugat că sprijinul instituțional pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, formarea cadrelor didactice și combaterea abandonului școlar rămân obiective esențiale în noul an școlar.
În mesajul său, Bogdan Trif a transmis urări de sănătate și „La mulți ani” tuturor celor care poartă numele Sfintei Maria, cu ocazia sărbătorii religioase care a coincis cu debutul anului școlar.

Comentariile sunt închise.