Măsura reducerii timpului de muncă (şi implicit a salariilor) aplicată la nivelul Societăţii Drumuri şi Poduri SA Sibiu a încetat la două luni şi jumătate de la aplicare.
Dispusă începând cu iulie 2025 pentru încadrarea companiei în bugetul de cheltuieli salariale ale anului trecut, în conformitate cu Ordonanta nr. 156/2024, măsura a fost programată initial pentru a rămane în vigoare timp de patru luni. Efectele reducerii programului de lucru, însă (plecări voluntare, concedii fără plată etc), au creat condiţiile pentru revenirea la situaţia iniţială mai devreme.
Practic, astazi, Societatea Drumuri şi Poduri SA Sibiu se încadreaza în prevederile OUG 156/2024 şi are constituită inclusiv o rezervă financiară pentru acoperirea eventualelor ore suplimentare/intervenţii sărbători legale şi weekend în perioada sezonului rece 2025 – 2026, de asemenea cu respectarea prevederilor ordonanţei menţionate.
Ca urmare a măsurii de încetare a reducerii programului de muncă, vinerea redevine zi lucrătoare la nivelul DPS SA Sibiu, începând din 19 septembrie.

Comentariile sunt închise.