Foto – Peste 10.000 de oameni la Târgul de Animale din Poiana Sibiului – ediția record din acest an

Astăzi, Poiana Sibiului a găzduit cel mai mare târg de animale din județ și, probabil, din întreaga țară. Evenimentul a adunat peste 10.000 de vizitatori, dornici să vadă, să cumpere sau să vândă animale și produse tradiționale.

Încă de ieri, producătorii și fermierii au început să sosească în Poiană pentru a-și ocupa cele mai bune locuri în târg. Atmosfera s-a animat dis-de-dimineață, când sute de crescători și-au expus cu mândrie animalele: câini ciobănești, oi, berbeci, cai de rasă și vaci. La mare căutare au fost în special oile și berbecii, pentru care s-au purtat cele mai multe negocieri.

„Am adus 40 de oi și câțiva berbeci. Am vândut bine anul acesta, lumea caută animale bune de prăsilă”, a povestit Ion Muntean, crescător din Mărginimea Sibiului.

„Vin aici de cățiva ani și pot să spun că ediția de astăzi a fost cea mai mare. Am vândut tălăngi și hamuri încă de la primele ore ale dimineții”, ne-a spus un meșter din Tilișca.

Târgul nu s-a rezumat doar la animale. Vizitatorii au putut achiziționa o gamă variată de produse necesare în gospodărie: hamuri pentru cai, tălăngi, clopote, șnururi, potcoave, căruțe și multe altele. Standurile au fost pline, iar cumpărătorii au avut de unde alege, fiecare plecând acasă cu ceva util pentru muncile agricole.

Evenimentul s-a încheiat după ora 14:00, lăsând în urmă o ediție care a doborât toate recordurile de participare. Sute de producători și fermieri au contribuit la succesul târgului, transformând Poiana Sibiului într-un adevărat centru al tradițiilor și al comerțului rural.

Am venit să cumpăr un ham nou pentru cal și câteva clopote pentru oi. Prețurile sunt bune și găsești de toate într-un singur loc”, a spus un vizitator din zona Săliștei.

Târgul de Animale de la Poiana Sibiului rămâne nu doar o piață de schimb, ci și un loc unde se păstrează vii tradițiile pastorale, fiind un punct de întâlnire pentru comunități din tot județul și din afara lui.

Comentariile sunt închise.