S-a deschis primul centru de vaccinare anti-HPV din județul Sibiu. Deputata Raluca Turcan: „Prevenția salvează vieți!”

Începând de luni, 7 octombrie 2025, la sediul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, a fost inaugurat primul centru de vaccinare anti-HPV din județ. Anunțul a fost făcut de deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, care a susținut activ extinderea programului de vaccinare gratuită împotriva infecției cu HPV.

„Mă bucur să văd că un demers pe care l-am susținut încă de la început, în calitate de inițiatoare a legii privind extinderea programului de vaccinare anti-HPV, se concretizează astăzi prin pași clari și beneficii reale pentru sănătatea publică. Le mulțumesc celor de la DSP Sibiu pentru promptitudinea organizării!”, a declarat Raluca Turcan.

PUBLICITATE

Publicitate

Centrul funcționează la sediul DSP Sibiu, pe str. Gheorghe Barițiu nr. 3, de luni până vineri, între orele 08:00 – 14:00.

Cine poate beneficia:

  • Tinerii cu vârste între 11 și 26 de ani: vaccinare GRATUITĂ

  • Femeile cu vârste între 27 și 45 de ani: vaccinare cu compensare de 50%

Raluca Turcan subliniază importanța prevenției în lupta împotriva cancerului de col uterin și a altor afecțiuni cauzate de infecția cu HPV, considerând acest pas „un câștig real pentru sănătatea publică”.

„Prevenția salvează vieți! Dă mai departe acest mesaj de interes public!”, a transmis deputata sibiană.

Comentariile sunt închise.