Senatoarea USR de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a declarat la Prima News că miniștrii USR și-au început deja reformele în ministerele-cheie pe care le conduc și a făcut apel la solidaritate în cadrul coaliției, pentru ca măsurile de reducere a deficitului și relansare economică să aibă succes: „Avem nevoie de decizii asumate de toate cele patru partide. Doar așa putem pune țara pe drumul cel bun.”
PUBLICITATE
„Am participat în această seară la o emisiune la Prima News, în care am discutat despre situația actuală a reformelor pe care le face Guvernul Bolojan. Am reamintit că reprezentanții USR, cei patru miniștri de la Apărare, Externe, Mediu și Economie – patru minstere extrem de importante – își fac partea lor de treabă și au început deja reformele în ministerele pe care le conduc. Au fost dați afară o bună parte din șefii incompetenți, au fost luate măsuri de reducere a cheltuielilor și mergem cu restructurarea și în administrație, acolo unde avem primari.


Comentariile sunt închise.