Primarul comunei Turnu Roșu, Andreea Anghel, critică votul Consiliului Local care a respins înființarea unui post pentru fonduri europene
Primarul comunei Turnu Roșu, Andreea Anghel, a anunțat ieri pe pagina sa de Facebook că inițiativa sa de a crea un post dedicat accesării fondurilor europene în administrația locală a fost respinsă în ședința Consiliului Local, în ciuda eforturilor de modernizare și dezvoltare a comunității.
PUBLICITATE
În declarația sa, Anghel a subliniat importanța unui astfel de post pentru atragerea finanțărilor nerambursabile care pot transforma comuna, menționând exemplul pozitiv al altor localități care au prosperat prin angajarea unor specialiști dedicați în acest domeniu. „Am transformat compartimentul Cultură în Cultură și Fonduri Europene și am propus un post de consilier fonduri europene, un om care să se ocupe exclusiv de scrierea, depunerea și gestionarea proiectelor de finanțare”, a explicat primarul.
Cu toate acestea, Consiliul Local a votat împotriva acestei propuneri, cu 5 voturi pentru, 5 abțineri și 1 vot împotrivă. Primarul a criticat dur această decizie, catalogând-o drept un vot „bazat pe orgolii personale și culori politice” sau o „opoziție împotriva dezvoltării comunei”.
„Nu e un post cu dedicație, nu îmi aduc oameni, nu părtinesc pe nimeni. Vreau performanță pentru Turnu Roșu”, a transmis Anghel, exprimându-și speranța că în viitor vor fi găsite soluții pentru ca localitatea să nu rămână în urmă.
Primarul a făcut apel la responsabilitate și implicare, subliniind că pentru a prinde „ultimul vagon” al finanțărilor europene disponibile, comunitatea are nevoie de oameni dedicați, chiar dacă tineri și fără experiență, dar cu dorința sinceră de a contribui la dezvoltare.
Turnu Roșu rămâne astfel în așteptarea unui nou pas spre modernizare, în condițiile în care accesarea fondurilor europene este văzută ca o șansă crucială pentru progresul local.


Comentariile sunt închise.