Accident mortal între Ruja și Agnita. Un bărbat de 75 de ani și-a pierdut viața după ce autoutilitara pe care o conducea a ieșit de pe carosabil

Un grav accident rutier s-a produs, duminică, pe Drumul Județean 106, la kilometrul 61+200 metri, între localitățile Ruja și Agnita. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu, în timp ce conducea o autoutilitară de transport marfă din direcția Ruja spre Agnita, un bărbat în vârstă de 75 de ani, din județul Buzău, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a lovit un cap de pod și a ieșit în afara părții carosabile.

La fața locului au intervenit de urgență polițiștii rutieri, echipaje SMURD și SAJ Sibiu, precum și o autospecială cu modul de descarcerare. Salvatorii au găsit bărbatul încarcerat și inconștient, aflat în stop cardio-respirator. Victima a fost extrasă de echipele de intervenție, iar medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, viața acesteia nu a mai putut fi salvată.

Traficul pe DJ 106 a fost temporar blocat pentru efectuarea cercetărilor la fața locului. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul și pentru luarea măsurilor legale.

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.