Ruxandra Cibu Deaconu: „Dacă nu le oferim tinerilor alternative sănătoase, îi pierdem în fața tentațiilor străzii”

Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu trage un semnal de alarmă privind consumul de droguri și alcool în rândul adolescenților și cere măsuri reale, nu doar lozinci. Într-o întâlnire la Mediaș cu părinți, profesori, polițiști și psihologi, aceasta a pledat pentru crearea unor centre dedicate tinerilor – locuri sigure unde aceștia să poată face sport, artă, muzică și să-și dezvolte pasiunile.

„Vreau să facem tot ce putem pentru a-i ține pe adolescenți departe de droguri și de alcool. Și vreau să facem asta cu alternative reale, nu cu șabloane și lozinci.
Ei au nevoie să facă sport, muzică, să picteze, să socializeze, să-și urmeze pasiunile sau pur și simplu să se distreze împreună, iar noi trebuie să le oferim oportunități pentru ca toate lucrurile astea să se petreacă în siguranță.
M-am întâlnit la Mediaș cu părinți și profesori, alături de reprezentanți ai poliției și inspectoratului școlar și psihologi.
Am spus și în această întâlnire că noi avem obligația de a le oferi alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber. Altfel, îi vom pierde în fața tentațiilor străzii și nu din vina lor, ci din lipsa de opțiuni pe care la au din partea noastră.
Nu reinventăm roata, ci ne uităm la exemplele altor țări care au înregistrat progrese remarcabile. Le-am spus părinților că vrem să creăm astfel de centre dedicate tinerilor în care să se distreze împreună, să-și dezvolte aptitudinile sportive, artistice, hobby-urile, să danseze, să se joace, să asculte muzică.
Le-am prezentat și noile ghiduri ale Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor dedicate părinților și profesorilor. Sunt utile și merită să fie parcurse cu atenție.
Este important în acest punct să știm că facem pași vizibili și că există interes din partea părinților și ne susțin.
Sunt sigură că vom reuși și vom vedea rezultate în timp.”

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.