VIDEO – Raluca Turcan: 450.000 de români din mediul rural vor beneficia de un proiect național de incluziune socială. Șase localități din Sibiu, incluse în program
Raluca Turcan, a anunțat astăzi lansarea unui proiect național de incluziune socială și servicii de bază destinat mediului rural, de care vor beneficia peste 450.000 de persoane vulnerabile din întreaga țară. Județul Sibiu este parte a programului, prin șase localități selectate: Racovița, Axente Sever, Șura Mare, Cristian, Chirpăr și Micăsasa. Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS), are o valoare totală de peste 4 miliarde de lei și se va derula până în decembrie 2029.
PUBLICITATE
„Este o investiție fără precedent în servicii sociale, educaționale și medicale, destinată celor 450.000 de persoane vulnerabile. Obiectivul este clar: statul să fie prezent acolo unde nevoia este cea mai mare”, a declarat Raluca Turcan.
Fosta ministră a Muncii a explicat că proiectul a fost conturat încă din mandatul său la conducerea ministerului, atunci când a fost derulat un proiect-pilot devenit acum model pentru programul național.
Deputata a subliniat că inițiativa vizează reducerea excluziunii sociale și creșterea calității vieții în peste 2.000 de comunități rurale, acolo unde lipsa infrastructurii și distanța față de centrele urbane au adâncit inegalitățile.
În fiecare localitate inclusă, vor fi formate echipe comunitare integrate — specialiști în asistență socială, educație și sănătate — care vor oferi servicii personalizate, precum:
consiliere și sprijin educațional pentru copii;
îngrijire medicală;
ajutor social pentru vârstnici.
Totodată, vor fi amenajate centre comunitare moderne, dotate cu echipamente medicale, educaționale și IT, pentru a facilita accesul rapid la servicii de bază.
„România are încă sate unde medicul vine o dată pe lună sau deloc, unde copiii abandonează școala pentru că nu au sprijin, iar bătrânii trăiesc izolați. Cred că soluția stă în servicii integrate de sănătate, educație și asistență socială, pentru a readuce echitatea și demnitatea în satele românești”, a subliniat Turcan.
Deputata liberală a felicitat primarii sibieni care au aplicat pentru finanțare, evidențiind că în spatele cifrelor „se află oameni – copii care vor merge la școală, părinți care primesc sprijin și bunici care nu mai sunt singuri”.
„Dincolo de orice raport financiar, acesta este progresul real”, a concluzionat Raluca Turcan.


Comentariile sunt închise.