Senatoarea AUR Sibiu Luminița Păucean-Fernandes: „Drepturile pacienților diabetici trebuie respectate. România are nevoie de măsuri reale, nu de statistici”

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, marcată anual la 14 noiembrie, senatoarea AUR de Sibiu, Luminița Păucean-Fernandes, atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de pacienți diabetici și asupra necesității ca statul să își asume responsabilități concrete în protejarea acestora. Parlamentara amintește că această zi, instituită de Organizația Mondială a Sănătății și Federația Internațională a Diabetului și adoptată ulterior de ONU, reprezintă un apel global la acțiune pentru cei afectați de boală.

Senatoarea subliniază contribuția istorică a medicului Frederick Banting la dezvoltarea tratamentului cu insulină și amintește rolul crucial jucat de savantul român Nicolae Paulescu în descoperirea hormonului care a revoluționat tratamentul diabetului.

Potrivit declarației sale, datele Federației Internaționale a Diabetului arată o creștere dramatică a numărului de pacienți la nivel mondial, estimându-se că până în 2030 acesta va depăși jumătate de miliard. În România, situația este la fel de îngrijorătoare: peste 1,5 milioane de pacienți diagnosticați, o incidență printre cele mai ridicate din Europa și peste 2.000 de cazuri noi în rândul copiilor depistate anual. Proiecțiile pentru 2030 indică un număr de peste 1,7 milioane de persoane afectate.

Deși există un Program Național de Diabet actualizat în 2013, senatoarea consideră că realitatea din teren arată lipsuri majore: acces neuniform la tratament, monitorizare dificilă, prevenție insuficientă și informare deficitară. Ea atrage atenția că prevenirea factorilor de risc – alimentația nesănătoasă, sedentarismul, obezitatea – trebuie să devină o prioritate pentru sănătatea copiilor și adolescenților.

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate din Senat, Luminița Păucean-Fernandes afirmă că statul român are obligația de a garanta pacienților diabetici acces la tratamente moderne, tehnologii de monitorizare, materiale educaționale și servicii medicale integrate. Totodată, aceasta consideră esențiale campaniile naționale de informare și depistare precoce, precum și investițiile consistente în sistemul de sănătate.

„Diabetul nu este doar o statistică, este o realitate care afectează milioane de familii”, transmite senatoarea, subliniind că vocea pacienților și a specialiștilor trebuie ascultată, iar măsurile statului trebuie să fie rapide, eficiente și responsabile.

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.