FOTO – „Vă rog să vă simțiți la Jina ca acasă” – mesajul primarului Vasile Beschiu către Alexandru Rogobete, Florin Manole și membrii PSD Sibiu

Peste 400 de membri ai Partidului Social Democrat din județul Sibiu au fost prezenți sâmbătă, 23 noiembrie 2025, la Sala de Festivități din Jina, pentru o întâlnire de amploare a organizației județene. Evenimentul, organizat la inițiativa deputatului Bogdan Trif, i-a adus alături de participanți și pe miniștrii Alexandru Rogobete și Florin Manole. Gazdele întâlnirii au fost primarul comunei, Vasile Beschiu, și consilierul județean Dumitru Beschiu, care i-au întâmpinat pe primarii, viceprimarii și reprezentanții PSD din întreg județul. În cadrul evenimentului, participanții au avut ocazia să discute deschis despre problemele cu care se confruntă la nivel local și să își exprime nemulțumirile și propunerile în dialog direct cu ministrul Sănătății și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

În deschiderea întâlnirii, primarul Vasile Beschiu le-a transmis membrilor PSD:

„Vă rog să vă simțiți la Jina ca acasă. Chiar dacă ați venit din Valea Hârtibaciului, Țara Oltului, zona de nord a județului Sibiu, Mărginimea Sibiului sau Țara Secașelor, noi, aici la Jina, suntem mândri că suntem români și ardeleni. Eu sunt mândru că sunt jinar, că sunt din Mărginimea Sibiului și din județul Sibiu. Am avut ocazia să vizitez și alte județe ale țării și vă pot spune că județul nostru este foarte cunoscut pentru tradiții, politică, evenimente culturale și oameni.”

Alexandru Rogobete si Vasile Beschiu
Florin Manole, Bogdan Trif, Vasile Beschiu

 

Dumitru Beschiu, Bogdan Trif, Vasile Beschiu

 

Comentariile sunt închise.