VIDEO- Model pentru România rurală: Nicu Lazăr primește trofeul PRO TV pentru inițiativă

În cadrul Galei PRO TV – 30 de ani, primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazăr, a fost distins cu un premiu pentru inițiativele sale în dezvoltarea comunității și investițiile destinate copiilor din mediul rural.

Jurnalista Amalia Enache a vorbit despre contribuția edilului, subliniind viziunea acestuia asupra educației și dezvoltării satelor:
„Avem o mini Românie ideală aici. Am avut un învățător, un medic, pe cei care unesc drumurile care unesc. Avem partea spirituală alături de noi. Este timpul să alegem și un primar peste această mini Românie ideală. Sunt jurnalist și, prin natura meseriei mele, am cunoscut destui primari, dar pe puțini dintre aceștia i-am auzit să spună că vor școli SMART pentru copiii lor, grădinițe cu dotări din viitor, tablete, baze sportive. Oficialul din povestea noastră nu dăruiește găleți și pixuri cu numele său, ci oferă ceva important și serios: investiții în viitorul copiilor din satele defavorizate. Trofeul pentru inițiativă merge la Nicolae Lazăr. Felicitări, domnule primar!” a spus jurnalista Amalia Enache despre Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

Într-un material realizat pentru emisiunea „România, te iubesc!”, jurnalista Paula Herlo a surprins și mărturisirea edilului: „Eu m-am născut în Prod, cel mai mic sat al comunei Hoghilag, și nu am visat niciodată să plec de aici. Întotdeauna mi-am dorit să schimb lucrurile, să fac oamenii să trăiască puțin mai bine, să fie cumva mai fericiți.”

Pe scena galei, Nicu Lazăr a dedicat premiul întregii comunități: „Vă mulțumesc mult pentru acest premiu. Este, de fapt, premiul comunității noastre, al oamenilor harnici care cultivă tuberoze, al oamenilor care lucrează alături de mine în primărie și pe care îi stresez în fiecare zi. Este premiul profesorilor care muncesc în aceste comunități. Așa cum v-am zis: trăim două Românii – România prosperă, ca să nu spun România bogată, a marilor orașe, și România săracă sau profundă a satului românesc. Cred că rolul nostru, al tuturor, este acela de a egala cele două Românii, pentru că altfel se va adânci prăpastia între ele și, la un moment dat, aceste două Românii, din păcate, se vor ciocni. Mulțumesc PRO TV și La mulți ani!”

La final, jurnalista Amalia Enache a încheiat într-o notă simbolică: „Probabil că și în marile orașe soluția este de a trece de la panseluțe la tuberoze. Mulțumesc și felicitări.”

La scurt timp după eveniment, primarul a scris și pe pagina sa de Facebook: „Premiul obținut aseară la Gala PRO TV e o încurajare a tot ceea ce încercăm să facem la Hoghilag de mai bine de nouă ani. Nu e totul perfect, dar se pare că direcția în care mergem este cea corectă. Mulțumesc tuturor celor care au crezut și cred în proiectele noastre. La mulți ani, România! La mulți ani, PRO TV!”

Comentariile sunt închise.