Atmosferă de sărbătoare la Spitalul CFR Sibiu, unde Moș Nicolae a sosit cu un brad impresionant, spre bucuria pacienților și a personalului medical. Inițiativa a adus un plus de lumină și căldură în instituție, marcând începutul perioadei festive.
Conducerea spitalului subliniază că astfel de momente vin în completarea eforturilor continue de modernizare și îmbunătățire a condițiilor oferite pacienților și angajaților. Reprezentanții unității sanitare au prezentat și imagini cu clădirea administrativă – corpul A – arătând transformarea de la momentul preluării până în prezent, rezultat al investițiilor și lucrărilor de optimizare derulate în ultima perioadă.
„Continuăm munca și angajamentul pentru a oferi un mediu modern, eficient și primitor tuturor celor care trec pragul spitalului”, transmit reprezentanții Spitalului CFR Sibiu.



Comentariile sunt închise.