Senatorul PNL Sibiu Nicolae Neagu: Reuniunea de la Paris a transmis un semnal puternic de unitate în sprijinul Ucrainei

Nicolae Neagu a declarat că reuniunea șefilor de stat și de guvern desfășurată la Paris a transmis un semnal de coeziune extrem de important pentru securitatea europeană și euroatlantică, subliniind că unitatea Europei și a Statelor Unite în sprijinul Ucrainei este solidă și de neclintit.

Potrivit acestuia, obiectivul comun al aliaților europeni și americani este clar definit: continuarea negocierilor de pace și obținerea unei păci corecte și durabile în Ucraina, nu a unei soluții de compromis care ar putea genera noi conflicte în viitor. Senatorul a precizat că o pace reală presupune respectarea suveranității Ucrainei și existența unor garanții de securitate care să asigure stabilitatea pe termen lung a regiunii.

Nicolae Neagu a subliniat și poziția fermă exprimată de România în cadrul întâlnirii de la Paris, arătând că țara noastră nu va trimite trupe în Ucraina, ci va continua să ofere sprijin logistic și strategic aliaților implicați direct pe teren. Această abordare reflectă, în opinia sa, atât angajamentele internaționale ale României, cât și interesul național privind securitatea proprie și a regiunii.

Senatorul PNL a mai evidențiat importanța dezbaterii parlamentare și a votului în Parlamentul României privind angajamentele asumate în sprijinul păcii din Ucraina, considerându-le mecanisme firești într-o democrație sănătoasă. „Românii trebuie să știe ce presupun aceste angajamente și de ce sunt necesare, pentru a putea înțelege și combate dezinformarea și manipularea din spațiul public”, a transmis Nicolae Neagu.

În final, acesta a reafirmat că România rămâne un partener responsabil, predictibil și angajat în apărarea păcii, a securității regionale și a valorilor care definesc apartenența sa la comunitatea euroatlantică.

Comentariile sunt închise.