VIDEO – Regizoarea Petra Rațiu, noul director al Secției Germane din cadrul TNRS

Regizoarea Petra Rațiu, originară din Biertan și născută în 1989 la Mediaș, a fost numită director al Secției Germane din cadrul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, funcție pe care o va prelua începând cu 1 octombrie 2025.

„Mă bucur că Petra Rațiu ni s-a alăturat. Este o persoană cu o experiență realmente foarte mare, în pofida faptului că este foarte tânără. A avut o perioadă excepțională petrecută la Berlin. Nu folosesc vorbe mari doar ca să sune frumos. Lucrurile pe care le gândim împreună vin nu doar din ceea ce știe și din ceea ce a făcut, ci și din dorința ei de a se implica. Este pentru prima dată când avem, la Secția Germană, pe cineva care a înțeles ce înseamnă scena digitală, ce înseamnă cooperarea cu Secția Română și care nu și-a pus pe primul loc propriile producții, iar acesta este un lucru extraordinar, credeți-mă. Va fi directorul secției atât timp cât va da randament.”, a spus Constantin Chiriac.

Petra Rațiu a studiat actoria între 2009 și 2012 la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, perioadă în care a colaborat și cu Teatrul Național București. Ulterior, și-a continuat formarea profesională cu un master în regie la Academia de Teatru și Film Athanor din Passau, Germania, sub îndrumarea reputatului regizor David Esrig, unde a realizat primele sale spectacole.

Cariera sa internațională include colaborări importante ca asistentă de regie cu Herbert Fritsch la Volksbühne Berlin și Schauspielhaus Zürich, precum și activitatea desfășurată între 2017 și 2019 la Schaubühne Berlin, alături de regizori de renume internațional.

În calitate de regizoare, Petra Rațiu a semnat mai multe producții în Germania, printre care Sauerstoff de Ivan Vyrypaev (Musiktheater Gelsenkirchen, 2020), Stratum (Berlin, 2023) și Muttersprache Mameloschn de Sasha Marianna Salzmann (2024), spectacol distins cu Marele Premiu la Sächsisches Theatertreffen de la Leipzig. În martie 2025 a avut premiera Clown în Europa, prezentat în cadrul programului Capitala Culturală Europeană Chemnitz 2025, iar în februarie 2026 va semna o nouă producție la Teatrul German de Stat din Timișoara.

Din noiembrie 2024, Petra Rațiu este profesoară la Facultatea de Teatru și Film a Universității de Vest din Timișoara.

Ce înseamnă pentru Petra Rațiu provocarea de a fi șefa secției germane a TNRS-ului?

„Vă mulțumesc și oficial pentru această invitație de a mă întoarce acasă cu o misiune frumoasă, care, în același timp, este și o mare responsabilitate. Am venit cu dorința de a mă implica total în munca de teatru. Vrem să creăm întâlniri cât mai diverse. Am invitat regizori cu estetici foarte diferite, atât din România, cât și din spațiul german. Scopul este consolidarea relației cu spațiul german, adică crearea unei legături mai solide între Secția Germană a TNRS și teatrul german. Ne dorim să ne apropiem și mai mult de școli și să ajungem în zonele rurale, unde accesul la cultură nu este atât de ușor. Îmi doresc ca relația și comunicarea dintre mine și echipa artistică, dintre mine și actori, precum și dintre mine și Secția Română să fie unele bune, bazate pe transparență și încredere. Cred că acesta este moto-ul.”, a spus Petra Rațiu.

Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu a fost înființată la 1 noiembrie 1956, inițial ca parte a Teatrului de Stat, instituție care din 2005 are statut de teatru național. Numirea Petrei Rațiu marchează un nou capitol în evoluția acestei secții cu tradiție în peisajul teatral românesc și european.

Comentariile sunt închise.