VIDEO – Ruxandra Cibu Deaconu, despre absența președintelui României de la Davos: „Politica externă trebuie lăsată specialiștilor”

Forumul Economic Mondial de la Davos, organizat anual din 1971, reprezintă una dintre cele mai importante platforme unde elita globală stabilește direcțiile majore ale agendei internaționale. Ediția din acest an se desfășoară într-un context politic extrem de tensionat, marcat de instabilitate geopolitică și de declarații controversate la nivel global. În acest peisaj, România se numără printre țările care nu sunt reprezentate la cel mai înalt nivel, președintele Nicușor Dan lipsind de la eveniment.

Reacția senatoarei Ruxandra Cibu Deaconu

În contextul dezbaterilor generate de absența președintelui României de la Davos, jurnaliștii publicației noastre au solicitat un punct de vedere senatoarei USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, în cadrul unei conferințe de presă organizate joi, 22 ianuarie, la Sibiu.

„Cred că zona de politică externă este bine să o lăsăm specialiștilor, iar eu nu sunt un specialist în politică externă. Sunt doar parlamentar. Pentru politica externă avem specialiști, avem ministru de Externe, avem președinte și cred că responsabilitatea, explicațiile și reacțiile trebuie să rămână în acea zonă”, a declarat senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu.

De aproape șase decenii, la începutul fiecărui an, stațiunea elvețiană Davos devine capitala mondială a afacerilor, politicii și științei. Anul acesta, forumul are loc sub auspicii deosebite, pe fondul tensiunilor în creștere la nivel internațional, amplificate inclusiv de intenția declarată a fostului președinte american Donald Trump de a revendica Groenlanda.

La ediția din acest an participă aproximativ 65 de șefi de stat și de guvern, alături de șase lideri din țările G7. Totodată, ediția marchează o premieră istorică: pentru prima dată de la înființarea Forumului Economic Mondial lipsește Klaus Schwab, fondatorul evenimentului. Acesta nu participă la niciun panel, nu are programată nicio apariție publică, iar agenda oficială nu include vreo sesiune dedicată contribuției sale, ceea ce, potrivit opiniilor generale, marchează simbolic sfârșitul unei ere.

România, percepută drept mai vulnerabilă decât statele din regiune

Potrivit Global Risks Report, publicația oficială a Forumului Economic Mondial, România se confruntă cu riscuri mai grave decât cele ale majorității statelor vecine. Printre principalele cinci riscuri identificate se numără: posibilitatea unui conflict armat, declinul economic, inflația, deteriorarea stării de sănătate și a bunăstării populației, precum și nivelul ridicat al datoriei publice.

În timp ce România este percepută drept vulnerabilă pe mai multe paliere, alte state din regiune – precum Bulgaria, Ungaria și Serbia – sunt afectate în principal de probleme economice și de mediu. Excepție fac Ucraina, aflată în plin conflict armat, și Republica Moldova, aflată într-o situație geopolitică fragilă. În Europa, statele baltice și Polonia sunt, la rândul lor, expuse riscului unui conflict militar.

Spre deosebire de România, Polonia și statele baltice își promovează ferm obiectivele și interesele strategice pe plan internațional. La Davos, însă, România nu s-a văzut și nu s-a auzit. Absența liderilor de la București a însemnat lipsa oricărui mesaj sau obiectiv românesc pe agenda unuia dintre cele mai importante forumuri globale.

Comentariile sunt închise.