Nicu Ștefănuță: „Holocaustul este o rușine a omenirii și a României”

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a transmis un mesaj puternic despre importanța memoriei istorice și condamnarea antisemitismului în România. Într-o declarație publică, Ștefănuță a amintit de implicarea repetată a țării în pogromuri, crime în masă, confiscări de averi și deportări:

„Am crescut cu imaginea nedreptății umane, a urii rasiale, ce o reprezintă antisemitismul. România și-a negat propria istorie, propriile crime, lăsând în manuale doar părțile luminoase. Dar nu trebuie să uităm nicicând participarea noastră repetată la pogromuri, la crime în masă, la confiscări de averi, la deportări, la jigniri și umilințe”, a afirmat europarlamentarul.

Ștefănuță a subliniat că fenomene precum numerus clausus, mișcările legionare sau antonescianismul trebuie să rămână în istorie ca „păcate ale acestei națiuni” și să nu mai revină vreodată.

El a evidențiat, de asemenea, suferința marilor personalități ale culturii românești de origine evreiască, printre care Mihail Sebastian, Clara Haskil sau Radu Lupu, care au contribuit la prestigiu internațional, dar au fost marginalizați și persecutați în țară:

„Holocaustul este o rușine a istoriei lumii și a României. Să nu mai repetăm niciodată, nici măcar cu gândul, sigur nu cu fapta”, a concluzionat Nicu Ștefănuță.

Declarația europarlamentarului vine în contextul eforturilor de păstrare a memoriei Holocaustului și de educare a noilor generații despre importanța toleranței și respectului pentru diversitate.

Comentariile sunt închise.