VIDEO – Daniela Cîmpean despre polemicile din timpul dezbaterii privind noul spital județean: „Scopul întâlnirii este să vedem ce putem face pentru sibieni, nu să ne certăm”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a subliniat joi, 12 februarie, în cadrul dezbaterii privind construcția noului spital județean, că scopul întâlnirii este colaborarea și găsirea soluțiilor pentru sibieni, și nu polemica sau certurile politice. Declarația a venit după ce discuțiile cu deputatul PSD Sibiu, Bogdan Trif, s-au încins în timpul dezbaterii.
„Îmi pare rău că se ajunge la astfel de discuții și sub nicio formă acesta nu este scopul întâlnirii. Scopul întâlnirii este să vedem ce avem, ce s-a făcut, unde s-a greșit, să învățăm din greșeli și să mergem împreună să vedem ce putem face pentru sibieni”, a afirmat Cîmpean.
Președinta CJ Sibiu a precizat că refuză să intre într-un dialog la ton ridicat sau polemic: „Pe mine mă interesează ca lucrurile să fie foarte clare și corect expuse. Nu vorbele și afirmațiile de aici sunt importante, ci urmați cursul documentelor care sunt publice.” Ea a explicat și motivul convorbirii: „De asta am chemat pe toată lumea aici: ca să batem palma pentru un proiect important pentru sibieni.”
Întrebată de o colegă de la o altă publicație despre șansele de împăcare sau colaborare cu deputatul Bogdan Trif, Cîmpean a răspuns: „N-am avut niciodată cu nimeni nicio problemă. Sunt fără orgolii pentru că am înțeles la momentul la care am devenit președinta Consiliului Județean Sibiu că dincolo de orice orgoliu personal este interesul sibienilor și pentru ei trebuie să înghit multe lucruri. Dar am o rigoare pe lucruri făcute ca la carte, pe promisiuni respectate. Am promis când am venit la Consiliul Județean că vrem să facem acest proiect și am făcut tot ce a ținut de noi ca acest proiect să se realizeze.”
Declarația Danielei Cîmpean subliniază astfel dorința sa de colaborare, dar și necesitatea ca proiectul spitalului județean să fie gestionat corect și cu responsabilitate.

Comentariile sunt închise.