Risc de prejudiciu la Centrala Iernut: senator AUR Sibiu cere audit tehnic

Senatorul AUR de Sibiu, Luminița Păucean-Fernandes, i-a adresat o întrebare oficială ministrului Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, în cadrul ședinței Senatului din 18 februarie 2026, privind riscul de prejudiciere a investiției publice în cadrul proiectului Centralei CCGT Iernut. Parlamentarul atrage atenția asupra situației centralei în ciclu combinat pe gaz de la Iernut, dezvoltată de compania de stat Romgaz, considerată una dintre cele mai importante investiții energetice realizate de statul român în ultimul deceniu. Proiectul are un rol esențial în asigurarea securității energetice și în echilibrarea Sistemului Energetic Național.

Cu toate acestea, deși investiția a implicat alocarea unor sume considerabile din fonduri publice, centrala nu a fost încă pusă în funcțiune comercială, iar echipamentele instalate nu produc energie electrică.
Îngrijorări privind deprecierea echipamentelor

Senatorul semnalează riscul obiectiv de depreciere tehnică a echipamentelor neoperate și, implicit, pericolul prejudicierii investiției publice, în lipsa unor proceduri stricte de control și conservare.
În acest context, Luminița Păucean-Fernandes solicită ministrului Energiei clarificări privind:

-stadiul tehnic actual al centralei și termenul ferm asumat pentru punerea în funcțiune comercială;

-regimul formal de control tehnic și conservare aplicat echipamentelor;

-existența contractelor active de mentenanță și conservare, valoarea acestora, operatorii economici implicați și responsabilitățile asumate;

-menținerea în vigoare a garanțiilor echipamentelor și respectarea condițiilor tehnice aferente;

-eventuale evaluări sau audituri tehnice dispuse de minister privind riscul de depreciere a investiției în perioada de nefuncționare.

Parlamentarul AUR cere ca răspunsul să fie transmis în scris și să fie însoțit de documente justificative relevante privind procedurile aplicate, contractele de mentenanță și situația actuală a garanțiilor. „În condițiile în care fondurile utilizate aparțin statului român, este esențial ca Ministerul Energiei să demonstreze că au fost adoptate toate măsurile necesare pentru prevenirea oricărui prejudiciu financiar sau tehnic”, se arată în interpelarea adresată ministrului.

Comentariile sunt închise.