Bronz pentru ACS Pugilistic Sibian la Turneul Internațional „Dracula Open” de la Ploiești

Turneul Internațional „Dracula Open”, competiție de prestigiu în lumea sporturilor de contact, s-a desfășurat în perioada 16–21 februarie 2026, la Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești. Ediția din acest an a reunit peste 500 de sportivi din 18 țări, confirmând încă o dată importanța și valoarea competiției pe harta sportului mondial.

Printre performanțele remarcabile se numără și cea a clubului ACS Pugilistic Sibian, care a reușit să urce pe podium prin sportivul Vintilă Daniel, clasat pe locul al III-lea, obținând astfel medalia de bronz.

Rezultatul este cu atât mai valoros cu cât nivelul competiției a fost extrem de ridicat, mulți dintre participanți având un palmares impresionant. De altfel, antrenorii consideră că „Dracula Open” este o competiție chiar mai dificilă decât Cupa României sau Campionatul Național, prin prisma participării internaționale și a calității sportivilor înscriși.

Următorul obiectiv al clubului sibian este programat pentru luna martie, când sportivii își propun câștigarea Cupei României, continuând astfel seria performanțelor din acest sezon competițional.

Comentariile sunt închise.