Ruxandra Cibu Deaconu: Proiectul privind organizarea profesiei de psiholog, respins în Comisia pentru Sănătate

Senatoarea USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, anunță că proiectul de lege privind organizarea profesiei de psiholog a primit raport de respingere în Comisia pentru Sănătate din Senat, după ce a generat ample controverse în rândul specialiștilor din domeniu.

Potrivit parlamentarului, actul normativ, care ar fi schimbat regulile pentru mii de psihologi și pentru milioane de beneficiari ai serviciilor de sănătate mintală, nu putea fi adoptat fără o consultare reală cu profesioniștii direct vizați. „O lege care schimbă regulile pentru mii de psihologi și pentru milioane de oameni care apelează la servicii de sănătate mintală nu poate fi adoptată fără o consultare reală”, a transmis aceasta.

Senatoarea a precizat că proiectul a fost unul dintre cele mai controversate din acest an, reacțiile din partea psihologilor și psihoterapeuților vizând lipsa unei consultări autentice, riscul apariției unui monopol profesional, precum și posibile probleme de constituționalitate și compatibilitate cu legislația europeană.

În luna ianuarie, la solicitarea specialiștilor, Ruxandra Cibu Deaconu a organizat o dezbatere publică pe marginea proiectului, la care au participat peste 300 de profesioniști. Mesajul transmis a fost că forma depusă nu răspunde nevoilor reale ale profesiei și ale pacienților.

„Reglementarea profesiei de psiholog este necesară, dar trebuie construită împreună cu profesioniștii din domeniu, cu reguli clare, constituționale și în interesul real al accesului la servicii de sănătate mintală. Discuția trebuie reluată, corect și transparent”, a mai declarat senatoarea USR Sibiu.

Comentariile sunt închise.