PSD Sibiu lansează campania „Vrem Mărțișoare cu Drepturi Egale”

Organizația Partidul Social Democrat Sibiu a anunțat lansarea campaniei de sensibilizare „Vrem Mărțișoare cu Drepturi Egale”, un demers derulat începând din 2021 și continuat și în acest an pe tot parcursul lunii martie.

Campania pornește de la simbolistica tradițională a mărțișorului, oferit la început de primăvară, și aduce în prim-plan o întrebare esențială: câte dintre femeile care primesc mărțișoare beneficiază cu adevărat de drepturi egale? Sub mesajul „Roșu pentru curaj. Alb pentru echitate.”, inițiativa își propune să ducă mai departe tradiția de 1 Martie, dar cu un accent clar pe demnitate, respect și echitate reală.

Reprezentanții PSD Sibiu atrag atenția asupra problemelor care persistă în societate: diferențele salariale dintre femei și bărbați, barierele vizibile și invizibile din carieră, lipsa oportunităților egale, precum și fenomenul violenței împotriva femeilor. „De 1 Martie celebrăm femeile. În fiecare zi garantăm drepturile”, este mesajul transmis în cadrul campaniei.

Potrivit partidului, în ultimii ani, Partidul Social Democrat a promovat inițiative legislative și politici publice care vizează combaterea violenței împotriva femeilor, inclusiv recunoașterea femicidului și consolidarea protecției legale, creșterea reprezentării femeilor în politică, precum și măsuri de sprijin social pentru familii și mame, inclusiv în domeniul creșterii natalității.

La nivel european, formațiunea a susținut directiva privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, norme care încurajează transparența salarială și politici menite să reducă diferențele de remunerare dintre femei și bărbați, reafirmându-și angajamentul pentru promovarea egalității de gen.

Campania se va desfășura pe tot parcursul lunii martie, iar mesajele de egalitate și echitate pot fi adaptate și asumate la nivel individual, în funcție de experiența fiecăruia.

Comentariile sunt închise.