Irineu Darău, la Congresul USR: „Trebuie să devenim un partid care câștigă și guvernează sistematic”
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a transmis un mesaj de mobilizare și maturizare politică în cadrul Congresului USR, subliniind că formațiunea trebuie să facă pasul decisiv spre statutul de partid de guvernare consolidat.
„După 10 ani împreună, știm cine suntem. Noi suntem despre reformarea statului. Suntem despre un viitor mai bun pentru copiii noștri”, a declarat Darău, arătând că motivația intrării în politică pentru membrii USR a fost schimbarea reală, „pic cu pic, funcție publică cu funcție publică”, în folosul cetățenilor.
Ministrul a vorbit despre necesitatea unei noi etape de dezvoltare pentru partid, odată cu modificările de statut dezbătute în congres. În opinia sa, USR trebuie să devină „un partid cu adevărat de guvernare – locală și națională”, capabil să câștige alegeri și să performeze în mod constant. „Dacă reușim să devenim un partid care sistematic câștigă alegeri, sistematic guvernează, sistematic performează, sunt convins că vom deveni primul partid al țării”, a spus acesta.
Irineu Darău a atras atenția că USR se află într-o „campanie continuă”, impusă de adversarii politici care „apără status quo-ul” și care, susține el, și-ar dori dispariția formațiunii din viața publică. „Nu ne vor dispăruți doar de la guvernare, ne vor dispăruți de tot. Și noi nu vom dispărea”, a afirmat ministrul, pledând pentru comunicare
constantă, promovarea liderilor și optimizarea permanentă a partidului.
În intervenția sa, Darău a subliniat și sacrificiile pe care le presupune ocuparea unei funcții publice din partea USR. „Pentru useriști este un sacrificiu să fii într-o funcție publică. Te dedici acelei funcții și oamenilor. Vă rog să nu uitați că sunt oameni și au nevoie de ajutorul vostru”, a transmis el colegilor, îndemnându-i să-și susțină activ aleșii locali, parlamentarii și miniștrii.
Citatându-l pe Mahatma Gandhi – „Întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi luptă cu tine și, în final, vei învinge” – ministrul a concluzionat că USR se află în etapa confruntării directe, dar că unitatea și perseverența vor duce partidul la victorie.

Comentariile sunt închise.