Femeile au acces gratuit la Brambura Park de Ziua lor

De Ziua Femeii, Brambura Park pregătește o surpriză specială: acces gratuit pentru toate femeile, indiferent de vârstă, la celebra Casă Întoarsă și în întregul spațiu de relaxare.


Duminică, 8 Martie, Brambura Park își deschide porțile gratuit pentru toate femeile, oferindu-le ocazia de a sărbători primăvara într-un mod inedit. Vizitatoarele vor avea acces liber atât la celebra Casă Întoarsă, una dintre cele mai fotografiate atracții din zonă, cât și în întreg spațiul de relaxare al parcului.

Evenimentul începe la ora 10:00, iar organizatorii promit o atmosferă plină de energie pozitivă, zâmbete și momente memorabile. Este o ocazie perfectă pentru mame, fiice și prietene să petreacă timp împreună și să descopere lumea „cu susul în jos”.

După vizită, participantele sunt invitate să continue experiența la restaurantul din incintă, unde pot savura o cafea sau un desert, într-un cadru natural de poveste.

Reprezentanții parcului transmit că își doresc ca 8 Martie să fie o zi diferită, dedicată bucuriei și relaxării: „Haideți să fim brambura de fericire!”.

Comentariile sunt închise.