Ruxandra Cibu Deaconu: Concursurile pentru posturile din spitalele publice trebuie să fie corecte și transparente

Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu a subliniat importanța corectitudinii și transparenței în concursurile pentru ocuparea posturilor din spitalele publice. Aceasta a atras atenția asupra practicilor nedorite precum „posturile cu dedicație” și concursurile cu final previzibil, care descurajează personalul medical și favorizează plecarea medicilor din sistem.

Ruxandra Cibu Deaconu este co-inițiatoare a unui proiect de lege ce modifică reglementările privind reforma în domeniul sănătății, prin care observatori independenți acreditați din societatea civilă vor putea monitoriza concursurile pentru posturile vacante din spitale. Rolul acestor observatori va fi să garanteze desfășurarea corectă a procedurilor, fără privilegii sau favoritisme.

„Meritocrația nu trebuie să fie un slogan, ci o regulă. Avem medici bine pregătiți care vor să rămână în România și pacienți care au nevoie de cei mai buni profesioniști în spitale”, a declarat senatoarea.

Această inițiativă urmărește să restabilească încrederea în sistemul sanitar și să promoveze transparența ca principiu fundamental în recrutarea personalului medical.

Comentariile sunt închise.