Anunț Avarie Apă!

Primăria orașului Copșa Mică a transmis pe pagina sa de Facebook că, în urma unei avarii la conducta principală de aducțiune DN 1000 din municipiul Mediaș, societatea Apele Române va interveni miercuri, 10 martie 2026, pentru remedierea defecțiunii.

În această situație, este posibilă sistarea furnizării apei către oraș, durata întreruperii neputând fi estimată, deoarece lucrările se desfășoară pe conducta principală. Autoritățile locale precizează că, dacă nivelul apei din bazinul de la intrarea în oraș permite, furnizarea va continua până la epuizarea rezervei.

Locuitorii din Cartierul 1 Decembrie nu vor fi afectați, deoarece sunt alimentați dintr-un bazin separat. Primăria va oferi informații suplimentare pe parcursul zilei de miercuri privind reluarea serviciului de alimentare cu apă.

Comentariile sunt închise.