La partida din Cupa României – faza șaisprezecimilor, dintre Stăruința Laslea și Flacăra Gaz Metan, fotbalul local a pierdut un veteran: Gabor Virgil și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă, după o carieră de 40 de ani.
Parcursul său a început în 1986, la Stăruința Laslea, echipa care i-a rămas mereu aproape. Între 2000 și 2003 a evoluat pentru Progresul Dumbrăveni, apoi în perioada 2003–2005 a jucat la Gaz Metan Danes. Din 2005, Virgil s-a întors la Stăruința Laslea, unde și-a încheiat cariera la meciul recent din Cupa României.
AJF Sibiu i-a transmis felicitări pentru devotamentul, pasiunea și anii dedicați sportului, subliniind că întreaga comunitate fotbalistică îi apreciază întreaga carieră și îi urează mult succes în continuare.

Comentariile sunt închise.