Sala de ședințe a Consiliului Județean Sibiu a fost zilele trecute ocupată de oaspeți mai mici, dar foarte atenți: elevi veniți în vizită în cadrul programului „Școala Altfel”. Copiii au descoperit cum funcționează instituția, ce rol are Consiliul Județean în administrarea județului și ce instituții se află în subordinea sa. Pentru mulți dintre ei a fost prima ocazie să vadă locul în care se discută și se iau decizii importante pentru comunitate. Elevii sunt de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, iar vizita face parte din activitățile educative prin care copiii pot vedea, dincolo de manuale, cum funcționează instituțiile publice.
„Curioși și entuziaști, copiii au aflat ce este Consiliul Județean, care este rolul său în comunitate, care sunt instituțiile din subordine, ce fac ele și ce responsabilități au consilierii județeni.
Ne-a făcut mare plăcere să îi avem alături și sperăm ca această experiență să le rămână o amintire frumoasă și cine știe, poate chiar primul pas spre viitori lideri ai comunității.
Mulțumim elevilor și cadrelor didactice pentru vizită și pentru energia frumoasă adusă la Consiliul Județean Sibiu!”, a transmis vicepreședintele Consililului Județean Sibiu Vlad Vasiu.
Comentariile sunt închise.